Cele 26 de primăveri m-au prins în Scoţia

15 aprilie 2016

Sunt în Edinburgh, tocmai ce am împlinit 26 de primăveri şi dacă mă întreba cineva anul trecut pe vremea asta ce părere am despre Edinburgh, probabil că aş fi zis că e un loc fain în care sper să ajung într-o zi. Mi-am dorit, dar nu am plănuit, e ciudat cum se pot schimba atât de tare, într-un timp atât de scurt, unele lucruri din viaţa ta. Îmi scriu gândurile pe un carneţel pe care l-am primit acum câteva luni de Secret Santa. Ştiu că l-am privit pentru câteva secunde şi mi-a plăcut tare, doar că nu prea ştiam ce poveşti aş putea să scriu în el. E prima dată când scriu pe el altceva în afară de adrese, nume de străzi și numere de autobuze. Sunt cu fetele (noile mele colege de apartament, de experiențe și de proiectul EVS în care lucrez în prezent) – Lavi din Timișoara, România, Julissa din Madrid, Spania, Aude din Paris, Franța și Alessia din Savona, Italia. Mă simt aproape de ele, mergem aproape în același ritm și vorbim mult despre ce observăm și simțim, deși ne știm de o lună numai.

Edinburgh e un oraș rupt dintr-o poveste. Înțeleg mult mai tare acum cum de J.K. Rowling i-a dat aici naștere lui Harry Potter. Imaginează-ți un castel pe un deal stâncos în mijlocul unui oraș cu arhitectură gotică și medievală. Imaginează-ți un verde crud și umed al ierbii  împreună cu un galben aprins de narcise, apoi, catedrala gotică (St. Gile’s Cathedral) pe o stradă păvuită și sunete de cimpoi în jur. Mai apoi, un deal cu un drum ce te poartă deasupra întregului oraș, de unde poți privi liniștea de la ferestrele luminate, iar, mai îndepărtare, râul care străbate orașul vărsându-se în Marea Nordului, puțin mai spre infinit.

În Londra, narcisele s-au cam ofilit, copacii au înflorit acum mai bine de o lună. În Edinburgh, narcisele d-abia au înflorit, iar copacii sunt înmuguriți – it feels a bit like time travelling.

Încă ceva, din câte-mi dau seama, literatura devine insipirație pentru multe puburi de aici (Frankenstein, Harry Potter). Din când în când, văd câte un bărbat îmbrăcat în kilt, iar eu port hainele de iarnă, înfășurată cu glugă și fular și tot încerc să mă conving că nu mi-e frig. Nu știu dacă m-aș putea adapta la vremea de aici. Umezeala parcă-ți pătrunde în oase cu totul, dar, pe de altă parte, de fiecare dată când ai șansa să simți razele soarelui și să vezi albastrul senin al cerului, te bucuri ca un copil. Cum ar fi o viață în care să nu mai porți niciodată „decât tricou”? Ha, ha!

Încerc să înțeleg ce vorbesc oamenii din jur. Aud des spaniola și franceza. Înțeleg mult mai bine decât mă așteptam engleza cu accent scoțian. Oamenii de aici iubesc să iasă în puburi, încă de pe la ora 3 (pm.), să râdă din toată inima și să bea bere. Multă bere.

Parcă se întâmplă atât de multe odată încât nu prea apuc să-mi dau seama exact ce și cum percep lucrurile. Încerc să nu am așteptări, să iau cât mai crud experiențele, senzațiile, oamenii cu zâmbetele lor.

După o lună petrecută în UK parcă simt puțin nevoia să iau o pauză și să aștern oleacă lucrurile și senzațiile, ca să văd apoi cum, ce și încotro. Totul se întâmplă repede și deși tot am impresia că am timp, parcă nici nu-mi dau seama cum a trecut deja o lună. Ha, let’s see what experiences bring :).

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s